Costel Gîlcă este noul antrenor de la Universitatea Craiova. Salariul uriaș pe care îl primește

de: Beatrice Dumitru
17 04. 2024
Costel Gîlcă, antrenor Universitatea Craiova.

Costel Gâlcă a semnat cu Universitatea Craiova, după ce Mihai Rotaru l-a dat afară pe bulgarul Ivaylo Petev. Oltenii au anunțat acordul cu antrenorul prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele sociale. Ce obiectiv are și ce salariu uriaș primește noul tehnician din Bănie.

Ce salariu are Costel Gîlcă

Universitatea Craiova are un nou antrenor după despărțirea de Ivaylo Petev. Pe lista lui Mihai Rotaru, patronul din Bănie, au fost mai multe nume, printre care Mirel Rădoiu sau Marius Șumudică, însă cel ales este Costel Gîlcă. El va sta pe banca otenilor la meciul cu Sepsi, duminică, 21 aprilie, în etapa a 5-a din play-off-ul SuperLigii.

Costel Gîlcă (52 ani) era liber de contract din noiembrie anul trecut, când a plecat de la Radomiak Radom (Polonia) și a semnat un contract pe un an cu Universitatea Craiova, cu opțiunea de prelungire pe încă unul. Fostul mijlocaș al naționalei va încasa, împreună cu staff-ul, un salariu lunar de 20.000 de euro și va avea ca obiectiv titlul în sezonul viitor. Clubul a anunțat acordul cu antrenorul prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele sociale.

Bun venit la Știința, Constantin Gâlcă! Constantin Gâlcă este noul antrenor al Universităţii Craiova. Tehnicianul a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până la finalul sezonului competițional 2024-2025, cu opțiune de prelungire.

Din noul staff tehnic vor mai face parte: Dumitru Uzunea – antrenor secund, Iulian Matei – antrenor secund, Ciprian Pruna – preparator fizic”, a transmis Universitatea Craiova, pe Facebook.

  • Constel Gâlcă a mai antrenat pe: FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Velje BK, Al-Hazem și Radomiak.
  • A realizat tripla cu FCSB, în 2015: campionatul, Cupa României și Cupa Ligii.

Cea mai mare clauză de reziliere din Superliga

Pe lângă salariul generos primit de la Mihai Rotaru, Costel Gîlcă va avea și cea mai mare clauză de reziliere din Superliga. Astfel, el va încasa jumătate de milion de euro, dacă patronul oltenilor decide să-i rezilieze contractul unilateral.

Dar clauza este în oglindă, iar Costel Gîlcă trebuie să achite aceeași sumă de bani în cazul în care vrea să plece în perioada în care este sub contract cu Universitatea, potrivit Fanatik.

Vezi și: Detaliul „ascuns” 40 de ani într-o fotografie de la un meci Steaua – U. Craiova. Atunci un băiat de mingi, acum o legendă

Și Laurențiu Reghecampf, fostul tehnician din Bănie, e bun de plată. El trebuie să-i plătească lui Mihai Rotaru suma de 200.000 de euro, clauza de reziliere, deoarece a părăsit banca alb-albaștrilor după doar o lună.

Mirel Rădoi a refuzat să antreneze pe Universitatea Craiova

După demiterea lui Ivaylo Petev, Mihai Rotaru a negociat și cu Mirel Rădoi, antrenor care a pregătit-o pe Universitatea Craiova în 2022 și care s-a despărțit de curând de Al-Jazira.

Vezi și: Mihai Rotaru a dezvăluit de ce a pierdut CS Universitatea Craiova cinci milioane de euro anul trecut. Cine sunt jucătorii pe care oltenii nu au vrut să-i lase să plece

Dar fostul selecționer a refuzat să o preia pe Universitatea Craiova.